Marea
miză a Moscovei pare a fi nu atât scrutinul anticipat, cât fortificarea
unui partid care va promova pe viitor interesele ruseşti în Republica
Moldova
Plecarea lui Marian Lupu din Partidul
Comuniştilor şi înregimentarea lui în Partidul Democrat a făcut valuri
în viaţa politică de la Chişinău. Imediat au apărut două scenarii
intens mediatizate. Primul presupune o sinceră dezamăgire a
ex-speakerului de comportamentul neadecvat al lui Voronin, de prestaţia
partidului de guvernământ în întregime, completată de frustrările lui
Marian Lupu legate de nenominalizarea sa la funcţia de şef de stat. Al
doilea – califică demersul disidentului comunist ca pe un scenariu
plămădit în biroul demonizatului intrigant mărunt, Mark Tkaciuk.
În
Republica Moldova această schemă simplă de analiză a unor evenimente
politice a fost prezentă de-a lungul anilor. Drept un joc al
agrarienilor a fost prezentată plecarea lui Mircea Snegur de la PDAM,
drept un scenariu al Preşedinţiei a fost interpretată despărţirea lui
Mocanu de Voronin şi implicarea lui în viaţa politică. Deseori însă
lucrurile sunt mai complicate, iar în evenimentele simple la prima
vedere sunt implicate forţe care au interese strategice de lungă durată.
Moscova nu vrea să aibă în calitate de aliaţi dictatori corupţi
Federaţia
Rusă nu ascunde că consideră fostele republici sovietice zone ale
intereselor sale. Partidul Comuniştilor şi liderul Voronin au fost
pregătiţi anume pentru această misiune şi la anumite etape făceau faţă
sarcinilor puse în faţa lor. Însă Voronin are un caracter dificil, este
deseori extrem de emotiv şi poate fi uşor influenţat de alte forţe. Pe
parcursul celor opt ani de guvernare, liderul comunist a avut momente
de nesupunere faţă de Rusia, lucru foarte greu de digerat de către
ţarul Putin. Moscova a încercat în 2005 să găsească alternative
PCRM-ului, însă partidele pe care s-a mizat au cheltuit o groază de
bani ruseşti, s-au certat între ele şi au avut rezultate sub orice
critică. Moscova s-a văzut nevoită să-l tolereze şi sprijine pe
imprevizibilul Voronin şi în alegerile din aprilie 2009 acesta a
beneficiat de votul masiv al electoratului prorusesc.
Însă
Kremlinul este conştient că Voronin prin comportamentul său autoritar
şi politica externă dezechilibrată pe care o promovează nu este un
partener sigur, iar odată cu vârsta – acest personaj devine şi mai
excentric şi dezgustător. Moscova s-a săturat să aibă în calitate de
aliaţi dictatori corupţi şi aventurieri de tot soiul. Informaţii
credibile ne sugerează că în timpul întrevederii cu Putin şi Medvedev,
în ajunul alegerilor din 5 aprilie, Voronin a promis că va transmite
puterea în stat şi funcţia de lider al partidului, care urma să-şi
schimbe denumirea, lui Marian Lupu, un personaj pe deplin agreat de
Moscova şi care şi-a făcut studiile acolo. Însă teama că va pierde
puterea şi că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să răspundă pentru
foarte multe lucruri l-a determinat pe Voronin din nou să-şi încalce
cuvântul. El a preferat să rămână la putere, plasând-o pentru funcţia
de preşedinte al ţării pe Zina Greceanâi, o marionetă fără nicio şansă
de a ieşi de sub controlul liderului comunist.
Un alt pol atractiv pentru electoratul prorusesc
Rusia,
conştientă că Voronin nu mai poate controla mult timp situaţia şi că
Partidul Comuniştilor este pe cale să se dezmembreze, este nevoită să
creeze un alt pol atractiv pentru electoratul prorusesc. În acest sens,
Partidul Democrat corespunde rigorilor ruseşti, iar faptul că liderul
acestuia, Dumitru Diacov, a lucrat foarte strâns cu anumite structuri
ale URSS, apoi şi ale Federaţiei Ruse, a netezit calea pentru
implementarea acestui proiect. Locomotiva Lupu trebuie să asigure nu
numai accederea partidului în Parlament, dar şi să fortifice pe stânga
o entitate credibilă pentru electoratul prorusesc. În acest sens, şi
oamenii aduşi de Lupu la PD se înscriu în tiparele autorilor
scenariului.
Într-un interviu recent, Marian Lupu declară că el
nu va vota un preşedinte comunist. Este şi firesc, nu pentru a-l
fortifica pe Voronin este conceput acest proiect. Mai degrabă
ex-speakerul mizează pe faptul că, plasându-se în aşa-numitul centru,
părţile beligerante, stânga şi dreapta, vor fi nevoite să obţină un
compromis prin promovarea sa la preşedinţie. În caz contrar, este
foarte verosimilă abandonarea lui Voronin de către un grup comunist
controlat de Kremlin în favoarea lui Lupu şi încercarea de a obţine o
majoritate împreună cu partidele de dreapta, însă deja fără Voronin.
Marea miză a Moscovei pare a fi nu atât scrutinul anticipat, cât, mai
degrabă, fortificarea unui partid care va promova pe viitor mult mai
abil decât Voronin interesele ruseşti în Republica Moldova.
Aşadar,
Moscova îşi regrupează forţele, sacrifică unele figuri şi încearcă să
obţină iniţiativa stategică. Dacă proiectul Diacov-Lupu reuşeşte, Rusia
va putea să-şi realizeze interesele în Moldova mult mai inteligent
decât o făcea prin intermediul lui Voronin, care credea sincer că
pentru a obţine încrederea Moscovei trebuie neapărat să scuipi în
Occident şi, în special, în România. Partidul Democrat fortificat şi
aflat la putere va şti să utilizeze un mesaj proeuropean, să ofere mai
multe libertăţi cetăţenilor şi să transforme Republica Moldova într-un
satelit docil al Moscovei. Din această perspectivă, merită de analizat
la modul cel mai serios cine reprezintă un pericol mai mare pentru
viitorul Moldovei – bătrânul dezechilibrat Voronin sau echipa
Diacov-Lupu, bine şcolită la Moscova şi gata să realizeze cele mai
rafinate scenarii ruseşti
|
