Voronin şi tainele pădurii de la Ţiganca

Departamentul Investigaţii TIMPUL

• Dezvăluiri şocante despre Vladimir Voronin, cel mai mare hoţ de codru, şi despre jaful naţional de la Ţiganca

• Instalarea noii Puteri democratice trebuie să permită
Justiţiei să pătrundă în tainele guvernării de opt ani a comuniştilor,
ca opinia publică să afle adevărul despre marile hoţii şi jafuri
orchestrate de clanul Voronin.

• Vezi mai multe imagini în Galeria Foto

Acum doi ani „Ziarul de Gardă” publica un articol semnat de
ziaristul Vasile Roman, consilier raional la Orhei, intitulat
„Sălbăticii autorizate la un conac din Codrii Orheiului”. Autorul
descria nişte tranzacţii dubioase organizate şi gestionate de Agenţia
pentru Silvicultură „Moldsilva”, condusă de primul agrarian şi pădurar
al ţării, marxist-leninistul Anatol Popuşoi. Iată, pe scurt, istoria
acestei tranzacţii.

Consiliului raional (CR) Orhei, care a cerut examinarea litigiilor
legate de exploatarea fondului forestier, i-au fost puse la dispoziţie
două contracte de arendă autorizate de Agenţia pentru Silvicultură
„Moldsilva”. Unul era încheiat chiar la 25 iunie 2007, pe un termen de
29 de ani, cu o persoană fizică - Ion Popescu din Chişinău. Arendaşului
i se încredinţaseră 555,6 ha de codri, pentru a căror exploatare urma
să plătească anual doar 13.869 lei (23 lei/ha pe an). Al doilea
contract a fost încheiat între Asociaţia obşteasca „Far” şi „Moldsilva”
la 29 decembrie 2006, fiind valabil până în 23 februarie 2025. Cele 700
de hectare costau doar 17.048 lei, incluzând două din cele mai
impunătoare porţiuni de codru din raion, „Tiganca” şi „Rotunda”, păduri
care se învecinează cu satul Trebujeni.

Invitat la şedinţa comisiei, directorul întreprinderii pentru
silvicultură Orhei, V. Scutelnic, n-a putut explica de ce pădurea de la
Trebujeni e împrejmuită cu gard din sârmă ghimpată şi i-a avertizat pe
consilierii CR că „nu-i de nasul lor să examineze asemenea problemă”,
fiindcă toate tranzacţiile se fac „sus”, mai precis - la Agenţia de
Stat pentru Silvicultură „Moldsilva”. Ţăranii din Trebujeni care au
avut nenorocul să deţină cote în vecinătatea pădurii Ţiganca, spun că
prin 2005 aici au apărut mai multe sute de ostaşi, muncind câteva luni
de zile la instalarea unui gard de sârmă ghimpată în jurul celor 700 de
hectare de pădure.

Stâlpii de beton şi de lemn erau aduşi din diferite localităţi ale
republicii, iar sârma se descărca din camioane militare. Gropile pentru
instalarea zonei de protecţie erau săpate direct pe terenul agricol,
acaparându-se chiar calea de acces spre cotele de pământ. La început
localnicii credeau că aici va fi dislocată vreo bază militară, dar în
loc de ostaşi pădurea a fost umplută cu porcine de casă. La mijloc de
codru des s-a construit un conac boieresc, amenajat cu aparate de aer
condiţionat, mobilă din stejar, camere de supraveghere video, pavaj
modern… Deşi satul Trebujeni nu era gazificat, în codru, la o depărtare
de doar trei kilometri de localitate, s-a tras o conductă de gaz
dinspre Holercani, s-a construit o fântână arteziană, s-a asfaltat
drumul central de la Ţiganca. Potrivit lui Tudor Moraru, unul din
liderii agricoli, porcii din pădure s-au înmulţit şi i-au devastat
peste 30 de hectare de porumb. „Să-i împuşcăm nu putem, fiindcă sunt
păziţi de poliţişti. La plângerile noastre ni se răspunde că trebuie să
luăm „nişte cutii de conserve şi să batem în ele pentru a speria
porcii”. El mai spunea că la conacul din pădure vin adeseori mai mulţi
demnitari, care se distrează boiereşte. Dacă soseşte vreun grangur mai
mare, împrejurimile sunt păzite de formaţiuni paramilitare şi cu câini
de rasă.

Castelul din poveste

„…Gardul înalt de sârmă ghimpată, cu inscripţia „ohraneaiemaia
zona”, ascundea un iaz larg şi frumos amenajat, în apele căruia pluteau
nişte carpi mari. Pe malul stâng, un pavaj din piatră ducea spre
conacul impunător, păzit de câini şi camere video. Îmi vine greu să
descriu condiţiile din jur şi arhitectura modernă a construcţiei, ne
era clar că un muritor de rând nu-şi va permite niciodată o asemenea
vărsare de bani în mijlocul pădurii. Drumurile din jur erau acoperite
cu pietriş, iar dinspre Holercani chiar se asfaltau. Ceva mai la deal
se vedea un grajd pentru animale, iar în apropiere era defrişată o
porţiune de pădure, fapt ce ne-a sugerat ideea că aici vor apărea alte
construcţii…”.

La finalul investigaţiei autorul se întreba: „Interesant, pe banii
cui s-a gazificat conacul, s-au instalat piloni electrici şi s-a
construit fântâna arteziană? Întrebarea respectivă este adresată
organelor de resort. Mai multe voci au declarat că însuşi Oleg Voronin
e implicat în afacerea de la Ţiganca, dar toate detaliile urmează să
fie verificate. De aceea, sperăm la o restabilire a echităţii sociale,
fiind siguri că adevărul va triumfa”.

Aşadar, a triumfat sau nu adevărul?

Asta scria acum doi ani consilierul raional de Orhei, Vasile Roman…
Recent am reuşit să intrăm în posesia unor informaţii şi detalii
şocante vizavi de subiectul dat. Astfel, am aflat că stăpânul zonei
forestiere de 700 de hectare, împrejmuite cu sârmă ghimpată, e Vladimir
Voronin în persoană, ex-preşedintele R. Moldova. Este foarte curioasă,
amuzantă chiar apariţia zonei de la Ţiganca.

Iniţial, ea a fost fondată şi aparţinea celor mai mari vânători ai
ţării, primul fiind, fireşte, Vladimir Voronin. Se spune că fiecare a
cotizat câte 35 mii euro pentru înălţarea conacului, amenajarea
teritoriului, construcţia unei ferme, asfaltarea drumurilor de acces,
gazificare, fântâna arteziană ş.a. Evident că, în afară de aceste sume,
fiecare vânător a pus la bătaie ce a avut la departamentul său: Popuşoi
de la „Moldsilva” a „răspuns” de spalierele de lemn, Mironescu de la
Departamentul Grăniceri - de gard şi de sârma ghimpată, pădurarii din
raion au tras linia electrică cu o lungime de 15 km. Principala forţă
de muncă au fost ostaşii, puşi la dispoziţie de Armata Naţională.
Bineînţeles, totul s-a făcut ilegal, fără acte.

Iniţial, „gospodăria de la Ţiganca” aparţinea mai multor
„acţionari”, printre care Miculeţ „de la BMW”, Chirtoca „de la
Daac-Hermes”, Plahotniuc „de la bancă”, Tarlev ş.a. Odată, după o
vânătoare regală la care au participat toţi „acţionarii”, la o tocăniţă
copioasă şi o vadră de vin roşu, Voronin le-a spus ortacilor săi:
„Mâine-poimâine n-o să mai fiu preşedinte, îmi vor lua şi Condriţa,
sunt bătrân şi cu ce rămân? Nu vreţi să-mi vindeţi mie acţiunile?”.
Înfierbântaţi de vin şi de porniri generoase, cei prezenţi, la
propunerea lui Tarlev (sau a lui Miculeţ), au convenit nu să i le
vândă, ci să i le dăruiască. Astfel, peste noapte, singur şi unic
stăpân al „zonei de la Ţiganca” a devenit Familia Voronin. Când, odată,
Miculeţ a propus ca să vină la Ţiganca pe o noapte conducerea firmei
sale „de la BMW”, Voronin s-a răstit, enervat şi mirat: „Da’ la altă
propunere mai tâmpită nu te-ai putut gândi?”.

Precum i-a fost obiceiul, Voronin nu s-a sinchisit să stoarcă bani
din Buget pentru a-şi amenaja „gospodăria”. Un singur exemplu. Apa la
Ţiganca era pompată printr-o conductă trasă special de la Holercani.
Când, la un moment dat, s-a creat o datorie de vreo trei milioane de
lei pentru electricitate faţă de „Union Fenosa”, aceasta a fost
achitată de la Buget. Probabil, tot de la Buget este plătită şi paza
(vreo 60 de persoane), armamentul şi maşinile din dotarea ei ş.a.m.d.