Ion Varta

Semnarea,
la 23 august 1939, a Tratatului de neagresiune dintre Germania şi URSS
a însemnat crucificarea popoarelor din estul Europei în urma partajării
lor în sferele de influenţă a celor doi tirani - Hitler şi Stalin.

O primă victimă a acestui târg odios a fost Polonia, care, peste o
săptămână de la încheierea acestui acord-monstru, la 1 septembrie 1939,
este atacată de Germania nazistă, iar ceva mai târziu, la 7 septembrie,
dinspre Est, teritoriul polonez este invadat de armatele sovietice. În
urma unei duble agresiuni, statul polonez, după o lună de rezistenţă
eroică, dispare de pe harta Europei. Au urmat cele trei Ţări Baltice -
Letonia, Lituania şi Estonia, încorporate cu forţa în imperiul
sovietic. La 26 iunie 1940, în condiţiile când Franţa, cel mai
important aliat al României, capitulase în faţa lui Hitler, Stalin
decide să pună în aplicare prevederile art.3 al Protocolului adiţional
secret al Tratatului sovieto-german, care suna în felul următor: „În
privinţa sud-estului Europei, din partea sovietică, este subliniat
interesul pentru Basarabia. Partea germană declară totalul dezinteres
politic pentru aceste regiuni”.

Prin
intermediul celor două ultimatumuri sovietice, din 26 şi 28 iunie 1940,
adresate guvernului român, Stalin îşi revendică Basarabia, în baza unor
argumentări aberante - că aceasta ar fi populată preponderent cu etnici
ucraineni. Contrar acordului cu Hitler, dictatorul comunist mai cerea
partea de nord a Bucovinei, „ca recompensă„ pentru „exploatarea”
Basarabiei „timp de 22 de ani”. România, fără aliaţi, izolată pe plan
internaţional, în faţa unui pericol iminent de a fi atacată concomitent
din trei direcţii (Ungaria şi Bulgaria, în caz de un război
româno-sovietic, erau dispuse să invadeze statul român), cedează. În
consecinţă, Basarabia, Nordul Bucovinei, dar şi Ţinutul Herţa, în
zilele următoare, sunt ocupate de armatele lui Stalin.
După un
scurt răgaz de pace, începe cumplitul calvar al populaţiei din
teritoriile ocupate. Asasinatele, teroarea, condamnările la ani grei de
închisoare, în baza unui simulacru de judecată, deposedarea abuzivă de
bunuri, deportările în Siberia şi în alte regiuni ale imperiului
sovietic, toate aceste crime s-au constituit în nişte practici odioase
ale celora care, cică, veniseră să-i „elibereze” pe moldoveni.

A doua „eliberare”, cea de la 24 august 1944, a fost urmată de
aceleaşi crime şi orori, numai că la cote şi mai înalte. Basarabia şi
celelalte teritorii româneşti, răşluite prin forţa armelor, au fost
crucificate de zbirii regimului sovietic de ocupaţie. Cele câteva
valuri de deportări în gulagurile staliniste, foametea organizată,
crimele care s-au ţinut lanţ timp de decenii în teritoriile ocupate
constituie o politică de genocid împotriva unei populaţii paşnice.
Asemenea crime împotriva umanităţii au fost condamnate mai peste tot în
lume, dar, din păcate, deocamdată, încă nu şi pe la noi. A sosit
momentul ca acest lucru să se întâmple şi în R. Moldova. Este absolut
necesar un proces împotriva comunismului şi în ţara noastră. Şi această
misiune istorică îi revine noului parlament, în care forţele
democratice deţin majoritatea. Aceasta ne-o solicită obligaţiunea
noastră morală, pe care o avem în faţa sutelor de mii de victime
inocente ale crimelor comuniste, dar şi necesitatea de a conştientiza
pe deplin dimensiunea acestei tragedii şi de a ne asuma
responsabilitatea pentru a nu mai admite niciodată repetarea unor
politici antiumane pe meleagurile noastre.