(Din interviul oferit de Iurie Roşca ziarului bucureştean „Ziua”)

„…Dl preşedinte Traian Băsescu a fost foarte activ şi
insistent în acea perioadă (2005 - n.r.) pentru a-l reinstala pe
Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte. Aşa cum au făcut-o şi alţi
lideri occidentali”.

 „…La 7 martie 2005 eu am convocat o conferinţă de presă în care am
dezvăluit scenariul inspirat din exterior de destabilizare a situaţiei
politice din ţară prin provocarea de demonstraţii de masă, care să se
soldeze cu violenţe şi cu răsturnarea prin forţă a puterii de stat.
Valeriu Pasat mi-a propus personal, în repetate rânduri, bani pentru
organizarea demonstraţiilor de masă contra lui Voronin. Atunci acest
scenariu a putut fi zădărnicit, iar gruparea lui Urecheanu, care urma
să iasă în stradă după ce ar fi ieşit PPCD, a fost nevoită să renunţe”.

„…Saakaşvili m-a invitat la Tbilisi, unde am discutat cum să depăşim
criza de la Chişinău. (…) Până atunci, însă, la Chişinău sosise de la
Kiev fostul congresman american John Conlan, pe care l-am cunoscut în
capitala Ucrainei în toamna lui 2004, în timpul „Revoluţiei
Portocalii”. Conlan a adus argumente grele în favoarea votării lui
Voronin. O altă personalitate importantă care a sosit la Chişinău în
acele zile a fost Antanas Valionis, ministrul de Externe al Lituaniei.
Am avut şi cu el o discuţie îndelungată, analizând toate aspectele
situaţiei din regiune. Revenind de la Tbilisi, am fost sunat de dl
Băsescu, care m-a îndemnat să intru la guvernare împreună cu dl
Voronin. I-am spus că dl Voronin nu ne invită la guvernare, ci vrea din
partea noastră doar să votăm pentru candidatura sa la funcţia de şef al
statului. Însă dl preşedinte Traian Băsescu a insistat, susţinând că
este în interesul comun al Moldovei şi al României, ca şi în interesul
cursului prooccidental al ţării...”.

„…Preşedintele Saakaşvili urma să vorbească şi cu Viktor Iuşcenko,
dar şi cu Traian Băsescu, să îl convingă pe Vladimir Voronin ca să mă
accepte pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului. În discuţia
telefonică cu dl preşedinte Traian Băsescu a venit vorba şi despre
asta. Dumnealui s-a arătat foarte entuziasmat de idee şi a spus că va
lua imediat legătura cu Saakaşvili şi Iuşcenko, pentru a-l convinge
împreună pe Voronin. Urma să luăm legătura din nou la telefon, dar, din
păcate, nu am mai reuşit. (…) Am înţeles că dlui Voronin nu i-a surâs
ideea, domnia sa având propria candidatură pentru postul respectiv. Eu
nu am avut niciun regret sau frustrare în legătură cu decizia lui
Voronin de atunci. Ţara era în prag de dezastru, nu era cazul
confruntării pe tema rangurilor. Iar cine nu a înţeles atunci ce ni se
pregătea, a văzut la distanţă de patru ani. Cui nu i-a plăcut ziua de 4
aprilie 2005, când a fost votat preşedintele Voro¬nin şi s-a evitat un
dezastru, n-are decât să se entuziasmeze de ziua de 7 aprilie 2009,
când s-a atins un alt prag de criză care ar fi putut avea consecinţe
incalculabile. Apropo, din punct de vedere politic, etapa de criză de
la Chişinău încă nu s-a încheiat…”.

„…Eu cred că dl Băsescu a avut o atitudine corectă atunci, într-o
situaţie limită care se crease la Chişinău. Dl preşedinte Băsescu şi-a
expediat atunci la Chişinău un trimis special care să determine
alegerea dlui Voronin. Acesta a fost dl Dorin Iacob, la acea vreme şef
al Departamentului Imagine al Partidului Democrat, un confident al
şefului statului român. (…) La acea discuţie de taină dl Iacob mi-a
transmis salutările dlui Băsescu şi a insistat să-i conving pe
deputaţii PPCD să votăm pentru Voronin. Tot el a insistat să accept
funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului. Eram în faţa unui cumul de
factori şi argumente care atârnau greu, plus rugămintea personală a
pre¬şedintelui României. Am optat pentru votarea lui Voronin poate şi
din cauză că m-au supărat rău ameninţările cu moartea care mi-au fost
adresate la vremea aceea - în cazul susţinerii lui Voronin - şi
insistenţele unora ca Valeriu Pasat, omul lui Lucinschi şi Ciubais, să
nu votăm pentru Voronin”.

„…A fost o hotărâre conştientă, un risc asumat, o decizie care a
concentrat dilema care se afla în faţa politicianului în astfel de
momente-limită. Atunci trebuia să decid ce fac în raport cu o situaţie
critică ce ar fi dus poate chiar la sacrificarea ţării, dorită de forţe
ostile, de tip imperial. Eram pus în faţa unei alegeri, a unei opţiuni
în care îmi era clar că pun la bătaie propria imagine şi şansele
electorale ale partidului. Nu regret câtuşi de puţin. Am făcut ce
trebuia făcut şi orice altă variantă ar fi însemnat mai rău tuturor.
Deşi nu am înţeles până azi de ce doi dintre cei mai apropiaţi oameni
ai şefului statului român au avut atitudini cel puţin stranii”.

„…Sigur, opinia publică a fost uimită şi chiar scandalizată de
decizia noastră. Pentru a lămuri lucrurile, m-am gândit să îl întreb pe
dl Băsescu dacă pot să fac trimitere la discuţia avută cu domnia sa. Şi
cum era practic imposibil să îl găsesc la telefon, am apelat la
trimisul dânsului Dorin Iacob care, după misiunea îndeplinită, era deja
la Bucureşti. L-am sunat şi l-am întrebat: „Dorine, uite, diseară
urmează să merg la un talk-show la PRO TV. Pot să fac trimitere la
discuţia cu dl preşedinte?”. Dânsul a răspuns fără ezitare că da.
Atunci l-am rugat să ia totuşi legătura cu dl Băsescu şi doar dacă
pre¬şedintele va permite, eu voi face trimitere la el. În după-amiaza
aceleiaşi zile am revenit cu un telefon şi l-am întrebat pe Dorin Iacob
dacă a reuşit să ia legătura cu dl preşedinte. Dânsul mi-a spus univoc
şi hotărât că da şi că pot să declar public despre indemnul şefului
statului de a ne da voturile pentru Voronin. Chiar aşa am şi procedat.
În aceeaşi seară la emisiunea „În profunzime” de la PRO TV am făcut
referinţă, normal, şi la discuţia cu dl preşedinte Băsescu. (…) Am fost
şi eu uimit să aud că doar la câteva zile de la emisiune o
personalitate de talia lui Andrei Pleşu, fost ministru de Externe, a
spus un neadevăr, dezminţind într-o manieră descalificantă pentru
dânsul faptul că preşedintele Băsescu a avut acea conversaţie
telefonică cu mine. Aş putea admite că Dorin Iacob nu l-a consultat pe
dl Băsescu atunci când mi-a zis că a vorbit cu acesta. Aş putea crede
că preşedintele Băsescu nu l-a informat pe Pleşu asupra acelei
conversaţii. Aşa sau altfel, în urma acestei tărăşenii, a reieşit ca
cel care minte aş fi eu”.

„…Am încercat de mai multe ori să ajung la dl preşedinte Băsescu,
dar nu pentru a-i reproş ceva. Dorinţa mea era să contribui la evitarea
unor tensiuni inutile dintre Bucureşti şi Chişinău. N-am avut ocazia
unui dialog direct nici când a fost la Chişinău, şi nici pe la
întâlnirile de la reuniunile internaţionale în cadrul Partidului
Popular European, unde ne strângeam formal mâinile. De ce, nu ştiu”.