Voronin a împărţit apartamente din banii statului Guvernul a desecretizat luni, 18 ianuarie, şase hotărâri adoptate în timpul guvernării comuniste, ce vizează alocarea de resurse financiare din bugetul statului în sumă totală de 160 mln. lei. Una din hotărâri se refera la alocarea a 60 mln. lei pentru reconstrucţia Centrului Republican de Copii şi Tineret. Celelalte - la acordarea de apartamente unor persoane din anturajul lui Vladimir Voronin. Potrivit ministrului de stat, Victor Bodiu, s-au învrednicit de locuinţe primul pedagog al fostului preşedinte, şoferul şi şeful serviciului de protocol al acestuia. "Hotărârea a fost aprobată cu încălcarea legii, pentru că această sumă nu a fost prevăzută în bugetul statului. Urmează ca Procuratura Generală să investigheze modul în care au fost utilizaţi banii publici”, a spus Victor Bodiu. Ministrul a precizat că apartamentele primite au fost ulterior revândute. „Trezeşte dubii faptul că în momentul când a primit locuinţa, şeful de protocol cu pricina, era deja ambasador şi din salariul de diplomat îşi permitea să-şi ia o locuinţa”, a precizat Bodiu. Ministru nu a numit persoana, dar se pare că este vorba de Mihail Barbulat, care a fost şef al protocolului prezidenţial şi, ulterior, ambasador în Turcia, iar in ultimul guvern comunist - ministru al Culturii. „Urmează să desecretizam şi alte documente, nu sunt numai hotărâri de guvern, dar şi indicaţii, scrisori de la ministere. De aceea este un proces mult mai anevoios. Va fi creat şi un site pentru ca populaţia să poată cunoaşte toate hotărârile desecretizate”, a adăugat şeful Cancelariei de stat. După Ştireazilei.md
|