Din exterior vor fi solicitaţi circa şase miliarde de lei Planul de stabilizare şi relansare economică a RM va fi lansat de guvern până la sfârşitul acestei luni, a declarat vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei. Oficialul a subliniat că se va pune accent pe trei direcţii: ameliorarea situaţiei finanţelor publice, crearea condiţiilor pentru obţinerea unei creşteri economice şi asigurarea unei protecţii sociale eficiente a cetăţenilor. Întrebat ce mijloace financiare necesită acest program, Lazăr a spus că, deocamdată, nu e clar, dar că potrivit unor estimări prealabile suma suplimentară din exterior va fi echivalentă cu 10% din PIB, adică, va constitui peste 6 mlrd. de lei. „E nevoie de însănătoşirea finanţelor publice, prin reducerea cheltuielilor şi instituirea unui regim drastic de economii. Totodată, e nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor pentru dezvoltarea afacerilor, dar şi de asigurarea protecţiei eficiente a cetăţenilor”, a spus ministrul. În ce priveşte modalităţile de stimulare a creşterii economice, Valeriu Lazăr consideră că acestea ar trebui să ţină de eliminarea barierelor din calea activităţii antreprenoriale, îmbunătăţirea climatului de afaceri şi investiţional, liberalizarea economiei. „Aceste acţiuni nu necesită sume mari de bani, dar dau rezultate bune. De exemplu, înlăturarea restricţiilor la exportul strugurilor şi vinului în vrac o să se soldeze cu creşteri bune a exporturilor chiar în acest an. Iar abrogarea sistemului netransparent şi corupt de autorizare a importului de peşte a condus în câteva zile la creşterea acestuia şi la reducerea preţului la peşte pe piaţă”, a adăugat el.
|