Naţional-bolşevismul contra democraţiei liberale

Iurie Chiorescu

Toată
lumea califică comunismul drept o ideologie extremistă. La anumite
etape ale istoriei şi în anumite regiuni ale globului, această
ideologie a născut regimuri criminale, cum au fost cel stalinist, cel
chinez din perioada revoluţiei culturale şi multe altele. În total, pe
parcursul secolului al XX-lea, regimurile comuniste au nimicit peste
800 de milioane de cetăţeni nevinovaţi. Guvernări comuniste fără
teroare şi fără încălcarea gravă a drepturilor omului n-au existat.

Unii politologi erau înclinaţi să creadă că regimul Voronin n-a fost
unul comunist, deoarece nu s-a axat pe valorile fundamentalismului
marxist-leninist şi a servit interesele unui clan de familie. La prima
vedere, comuniştii moldoveni au neglijat unele dogme privind
nerecunoaşterea proprietăţii private, a pluralismului politic şi n-au
insistat asupra proverbialului rol conducător al clasei muncitoare.
Aceste lucruri însă sunt neesenţiale pentru neocomunişti, începând cu
khmerii roşii şi terminând cu regimul lui Hugo Chaves din Venezuela.

Cele mai distincte şi stabile caracteristici ale regimurilor
comuniste sunt ura, intoleranţa faţă de oponenţi, crearea permanentă a
imaginii duşmanilor interni şi externi, exterminarea sau izolarea celor
care se opun dictaturii, lipsa totală de respect pentru drepturile
omului şi legislaţie în general. Secundat de un mesaj ultrapatriotic şi
românofob, presărat pe alocuri cu ideile şovine despre Moldova Mare,
comunismul lui Voronin a îmbrăcat uniforma naţional-bolşevismului, care
a adus pe acest pământ paşnic şi tolerant mesaje de genul „Chişiniov -
russkii gorod”, „Zaşcitim naşu Rodinu ot moldovan”, „Ia russkii i mne
po h..i” şi multe altele.

Regimul Voronin a fost unul bazat eminamente pe aceste principii. Să
ne amintim de ura animalică a comuniştilor moldoveni faţă de partidele
de opoziţie. Cel mai elocvent exemplu este hărţuirea şi intimidarea
miilor de membri ai Partidului Liberal Democrat şi a liderului
acestuia, Vlad Filat, pe parcursul unui an şi jumătate de existenţă a
formaţiunii date. În centrul Europei, la începutul secolului XXI
cetăţenii unei ţări sunt anchetaţi şi supuşi unor tratamente degradante
doar pentru faptul că fac parte dintr-un partid de opoziţie.

Dosare penale la comandă, confiscări ilegale de proprietăţi, epurări
de cadre pe motive politice - toate au fost cunoscute din plin de
membri ai PLDM chiar de la înfiinţarea acestui partid şi până nu
demult. SIS-ul, Procuratura Generală, Ministerul de Interne, Ministerul
de Justiţie ş.a. au fost transformate în comandouri represive
comuniste, care în opt ani s-au dezvăţat să mai facă şi altceva decât
să se răzbune pe cetăţenii care au alte viziuni decât „conducerea de
vârf a ţării”.

Apogeul exteriorizării esenţei naţional-bolşevismului moldovean s-a
produs la 7 aprilie şi în zilele care au urmat, când comandourile au
abandonat aparenţele şi au torturat şi omorât oameni nevinovaţi. Frica,
ura şi răzbunarea sunt stările psihologice care trebuie să asigure
dominaţia comunistă. „Pentru ei, drepturile omului şi exerciţiul
democratic sunt elemente decorative ale unei propagande mincinoase
menite să asigure confortul moral al dictatorilor”, menţiona încă în
anul 1986 academicianul Andrei Saharov. După 7 aprilie, prin teroare,
Voronin a vrut să excludă pentru totdeauna orice idee de opoziţie reală
în Republica Moldova şi să instaureze pentru mulţi ani înainte un regim
totalitar. Evenimentele ulterioare au demonstrat că dictatorul n-a ales
nici timpul, nici locul potrivit pentru asemenea scenarii monstruoase.

Înfrângerea Partidului Comuniştilor în alegerile parlamentare
anticipate a fost pe cât de neaşteptată, pe atât de dureroasă pentru
ideologia naţional-bolşevică. Evident că mentalitatea lor nu este
pregătită pentru o opoziţie paşnică sau „constructivă”, cum îi plăcea
lui Voronin să spună. Chiar dacă oficial comuniştii se delimitează de
acţiunile naţional-bolşevice, ele sunt produsul direct al ideologiei
lui Voronin şi se înscriu perfect în obiectivele mai noi ale PCRM de a
discredita guvernarea liberal-democrată. Explozia din Piaţa Marii
Adunări Naţionale, ameninţările telefonice primite de prim-ministrul
Filat, încercările de a înscena proteste în masă - sunt metodele
naţional-bolşevismului ca expresie a urii şi neputinţei de a se opune
transformărilor democratice care subminează ireversibil comunismul.

Astăzi, comuniştii mizează pe o reacţie disproporţionată a
Guvernului Filat. Însă, spre deosebire de ideologia naţional-bolşevică,
valorile liberal-democrate nu presupun represalii şi limitări ale
libertăţilor cetăţeneşti. Legea şi drepturile omului sunt valorile
pentru care liberal-democraţii au luptat şi care constituie pilonii
Programului lor de guvernare. Pe de altă parte, destabilizarea
situaţiei în condiţii de profundă criză economică este inadmisibilă,
iar pentru aceasta e nevoie de promptitudine şi principialitate.

Jocurile cu nomenclatura comunistă cuibărită în structurile puterii
nu mai pot fi tolerate şi dacă partidele liberal-democrate şi-au asumat
responsabilitatea, atunci lobby-urile pentru prieteni şi cumetri,
„băieţi buni” din fosta guvernare trebuie excluse. Ex-premierul
moldovean Ion Sturza menţiona într-un recent interviu că în Republica
Moldova are loc redimensionarea AIE de la centru-dreapta spre
centru-stânga, or acest lucru contravine evident voinţei electoratului
exprimată clar prin votul din 29 iulie curent. Mai mult decât atât.
Acest lucru oferă comuniştilor o şansă uriaşă pentru revanşă, inclusiv
pe cale parlamentară în următoarele luni. Tentativele evidente de
destabilizare din ultimele zile sunt doar primele semnale ale ofensivei
comuniste pe toate fronturile.