Candidatura de alternativă la funcţia de şef al statului: un simulacru ce compromite democraţia
Valentina Baciu
Alianţa
s-a poticnit din nou, în lipsa unei candidaturi de alternativă la cea a
lui Marian Lupu pentru funcţia de preşedinte al republicii. După
aproape zece ani de la modificarea Constituţiei şi schimbarea modului
de alegere a şefului statului, ne-am convins că acest exerciţiu
democratic s-a compromis în totalitate. Să ne aducem aminte câţi dintre
candidaţii de alternativă au fost cu adevărat de alternativă...
 1. „Alternativa” Pavel Barbălat
La 1 decembrie 2000 are loc prima tentativă de alegere a
preşedintelui în noua formulă, iar deputaţii au avut de ales între
Vladimir Voronin, liderul comuniştilor, şi regretatul Pavel Barbălat,
preşedintele Curţii Constituţionale. Din totalul celor 100 de deputaţi
care au participat la vot, 48 au votat pentru Voronin, 37 pentru
Barbălat, iar 15 buletine de vot au fost declarate nule. Alegerile au
fost declarate nevalabile întrucât niciunul dintre cei doi candidaţi nu
a acumulat numărul necesar de voturi. Peste trei zile, la 4 decembrie
2000, procedura se repetă şi Voronin acumulează 50 de voturi, iar
Barbălat 35 din totalul celor 98 de participanţi la vot. Iarăşi pentru
că niciunul din candidaţi nu a acumulat 61 de voturi, a fost anunţat al
doilea tur de scrutin. La cea de-a doua tentativă care a avut loc pe 21
decembrie, alegerile nu au avut loc din motivul neparticipării la vot a
numărului necesar de deputaţi (61). În ultima zi a anului 2000
preşedintele Petru Lucinschi dizolvă parlamentul şi fixează data
alegerilor anticipate pentru 25 februarie 2001.
 2. „Alternativa” Valerian Cristea
La 4 aprilie 2001 toţi cei 71 de deputaţi l-au votat pe Voronin
preşedinte al republicii. La alegeri au participat trei candidaţi -
Voronin, Dumitru Braghiş şi Valerian Cristea. Cristea era candidatul de
alternativă din partea PCRM, ca să se întrunească normele legale şi să
poată fi ales preşedinte Voronin. Braghiş a nimerit în acest joc
întâmplător, crezând naiv că o să-i cadă voturi din cerul comuniştilor.
 3. „Alternativa” Gheorghe Duca
În 2005, pe post de figurant s-a produs Gheorghe Duca, actualul
preşedinte al Academiei de Ştiinţe. Din 78 de deputaţi care au
participat la alegeri 75 au votat pentru Voronin şi doar unul pentru
Duca, în timp ce două buletine au fost declarate nevalabile. Deşi
fusese ales parlamentar pe listele „Alianţei Braghiş”, după umilinţa
din parlament Duca a făcut carieră de invidiat: a fost timp de trei ani
ministru, după care a fost înscăunat la AŞM. În 2009 alte păpuşi,
aceeaşi scenă...
 4. „Alternativa Stanislav Gropa
La 20 mai 2009 are loc prima tentativă de alegere a şefului
statului. Candidează la acest post Zinaida Greceanâi, înaintată de
PCRM, şi neurochirurgul Stanislav Gropa, propus, pe ultima sută de
metri, la fel de comunişti... A ieşit însă umilit din sala de şedinţe a
parlamentului, întrucât toţi cei 60 de deputaţi comunişti au votat
pentru Greceanâi. Alegerile au fost declarate nevalabile şi s-a anunţat
un nou tur.
 5. „Alternativa” Andrei Neguţă
La 3 iulie 2009, „alternativa” comunistă a fost deja ambasadorul R.
Moldova la Moscova, Andrei Neguţă. Spre deosebire de Gropa, Neguţă nici
nu s-a complicat să facă spiciuri şi să încerce să convingă deputaţii
să-l aleagă. Scorul a fost identic - 60:0. În consecinţă,
ex-preşedintele Voronin dizolvă parlamentul ales la 5 aprilie şi
fixează data alegerilor anticipate pentru 29 iulie 2009.
Exerciţiu democratic sau simulacru?
Barbălat, Cristea, Duca, Gropa, Neguţă... Cine dintre
aceştia a fost cu adevărat candidat la funcţia supremă în stat? Dacă ei
au jucat conştient într-un spectacol prost, de ce atunci au acceptat să
se umilească în faţa societăţii? Mai merită în asemenea condiţii să
perseverăm pentru o „cauză” ratată din start, care este de fapt un
simulacru al unei proceduri democratice? Un simulacru care compromite
ideea de democraţie.
|
|
