Europa între nici prea-prea nici foarte-foarte

„În chestiunea armelor nucleare iraniene Rusia susţine Iranul”, titrează cotidianul berlinez Die Welt.

Constatând că, în pofida noului raport al Agenţiei pentru Energie
Atomică,  „Moscova consideră inacceptabile orice noi sancţiuni care ar
putea fi impuse Iranului, ziarul pune degetul pe rana deschisă a
eşichierului politic internaţional. De ce blochează Moscova şi Beijingul
rezolvarea periculosului contecios nuclear iranian? În fond, nici Rusia
n-are vreun interes ca Iranul să devină o putere nucleară. Dar
conducerea de la Moscova nu vrea să renunţe la profiturile în valoare de
miliarde pe care le aduc afacerile cu Iranul, scrie analistul ziarului
berlinez.

Pe lângă subiectul banilor şi, în context, al nervozităţii pieţelor,
care par să aştepte cu sufletul la gură demisia premierului italian
Berlusconi, tema ambiţiilor nucleare iraniene domină  copios analizele
şi comentariile din principalele ziare apusene. Neue Zuercher Zeitung
din Elveţia se întreabă cine oare îl va moşteni pe Il Cavaliere.
Süddeutsche Zeitung relevă că pieţele şi-au pierdut de mult încrederea
în Berlusconi, iar ezitările premierului „agravează criza prin care trec
italienii”.

Frankfurter Allgemeine Zeitung semnalează o sentinţă stranie a Curţii
Constituţionale de la Karlsruhe, care a decis că baremul de 5 procente
din totalul sufragiilor pe care trebuie să-l treacă partidele spre a
obţine mandate în parlamentul european e ilegal. Baremul cu pricina ar
încălca dreptul electoral şi egalitatea şanselor, au stabilit
judecătorii supremi, acceptând o petiţie care deplângea faptul că de
milioanele de voturi date unor partide ce nu trec de un anumit procentaj
minim profită celelalte formaţiuni, şi-anume cele mari.

Süddeutsche Zeitung condamnă fără drept de apel sentinţa, în măsura
în care judecătorii au aplicat-o doar Parlamentului European, nu însă şi
Bundestagului, ca şi cum slăbirea forului legislativ de la Strasbourg
ar fi în regulă, în timp ce anemierea unui parlament naţional ar fi
inacceptabilă.

Frankfurter Allgemeine Zeitung abordează şi iniţiativa elitei
politice germane vizând modificarea tratatelor europene. Criza
europeană, scrie ziarul, are consecinţe paradoxale. „Pe de o parte
există riscul unei explozii a zonei euro, fiindcă pieţele nu mai
tolerează politica de înglodare în datorii, respectiv lipsa de reforme a
unor state membre. Pe de alta, tocmai acest pericol a dus la ivirea
conturului unei politici interne europene, o apariţie haotică, e drept,
întrucât nu este încadrată instituţional”.

Ziarul descrie cum se articulează această politică internă, care,
iată, a forţat demisia premierilor elen şi italian permiţând FMI să
preia supravegherea Italiei. „Cancelarul german a atras atenţia asupra
interdependenţelor europene, cerând  un progres crucial pe calea
edificării unei noi Europe”.

E vorba de un drum plin de obstacole, admite ziarul din Frankfurt,
trimiţând, între altele, la variile probleme procedurale  necesare unei
modificări a tratatelor europene, de pildă în domeniul politicilor
fiscale. Dar nu e mai puţin necesar ca acest drum să fie străbătut, mai
crede ziarul din Frankfurt, potrivit căruia „evoluţiile din ultimele
luni au demonstrat că nu se mai poate cu jumătăţi de măsură ca până
acum”.

În schimb, întru rezolvarea contenciosului iranian majoritatea
europenilor îl propun pe „nici prea prea, nici foarte foarte”. Sau, după
cum ar fi zis nenea Iancu, pe „nici aşa nici altminteri”. Excepţie face
Die Welt, care nu se dă în lături să spună lucrurilor pe nume. Cum se
face oare că AIEA a oficializat ceea ce se bănuia de mult, şi-anume că
Iranul încearcă să-şi procure arme nucleare? Pentru că şi-a schimbat
conducerea. „Sub egipteanul el-Baradei i s-a dat Iranului în repetate
rânduri şansa de a trage de timp.

Sub niponul Yukoya Amano, Agenţia n-a mai putut ignora avalanşa de
probe privind dimensiunea militară a programului nuclear iranian…
Raportul „e o palmă pe obrazul Rusiei şi Chinei… care muşamalizează de
ani de zile ambiţiile nucleare” ale Teheranului, mai notează Die Welt.

Dar oare de ce e important ca Iranul să nu intre în posesia bombei?
"Pentru că Iranul nu e un stat ca oricare altul. Pentru că teocraţia
iraniană face politică recurgând la mijloace teroriste, susţine
organizaţii teroriste (precum Hamas şi Hezbullah) destabilizând Orientul
Mijlociu şi ameninţă cu extincţia Israelul, un stat membru al
Naţiunilor Unite. E greu de imaginat un stat în posesia căruia bomba
atomică să fie mai periculoasă”, conchide cotidianul berlinez.  

Autor: Petre M. Iancu Redactor: Vlad Drăghicescu